Pact pentru mobilitate

În acest moment nu există date sau un protocol de colaborare interinstituțional care să ne permită să înțelegem cum actualele condiții de trafic ne influențează decizia pentru un anumit mod de transport.

Am căutat să înțelegem cauzele din spatele congestiei actuale din trafic și ce acțiuni viitoare ar putea fi implementate de către administrația locală, companii și universități.

Grupul de lucru a identificat în perioada noiembrie 2017- martie 2018 o serie de date disponibile la nivel municipal legate de trafic.

Am lucrat apoi cu anumite seturi de date demonstrative și anonimizate pentru a înțelege mai bine fluxurile de navetă din și înspre Cluj-Napoca și eficiența comparată între diverse moduri de transport (mașină, transport public, bicicletă) pentru anumite destinații.

Cluj-Napoca are fluxuri de navetă în creștere. Una din cinci persoane active pe piața muncii în județ face naveta în Cluj-Napoca. Majoritatea călătoriilor implică parcurgerea de distanțe relativ lungi, având în vedere distribuția spațială a locuințelor și locurilor de muncă. Mașina rămâne cel mai eficient mijloc de transport, dacă excludem timpul necesar parcării.

Recomandarea grupului de lucru pentru Primăria Municipiului Cluj-Napoca și Compania de Transport Public Cluj-Napoca să adopte instrumente precum planurilor de transport personalizate care să răspundă la nevoile individuale ale clujenilor, cu focus pe implicarea grupurilor cele mai deschise la schimbare pentru modul de transport ales (plan personalizat pentru zona de birouri/ mari angajatori, plan personalizat pentru noile cartiere precum Bună Ziua, plan personalizat pentru școli).

69% dintre studenții universităților clujene nu locuiesc în cămine studențești. Facilitatea de abonament gratuit pe transportul în comun în Cluj-Napoca este utilizată în prezent de o treime dintre studenți (luând în calcul fluctuații semnificative anuale). Următorul prototip pentru Cluj 2.1 va avea drept scop creșterea numărului de studenți care utilizează facilitatea de abonament gratuit.

Lucrând în această formulă interdisciplinară, am identificarea mixul de competențe necesar pentru analize aplicate a datelor legate de mobilitate urbană. Grupul de lucru a redactat o serie de recomandări despre seturi de date ce ar putea fi extrase din informațiile deja colectate de Compania de Transport Public Cluj-Napoca. Aceste seturi de date ar putea deveni disponibile pentru orice terță parte după adoptarea unui protocol de Open Data la nivel local.

Pactul pentru Mobilitate înseamnă:

Adrian Neagomir (Evozon), Anamaria Vrabie (Centru Cultural Clujean), Anca Goron (Life is Hard), Bianca Muntean (ARIES Transilvania), Bogdan Hruban (NTT Data), Bogdana Neamțu (Universitatea Babeș-Bolyai), Călin Hințea (Universitatea Babeș-Bolyai), Claudiu Salanță (Consiliul Județean Cluj-Napoca), Gabi Crețu (Evozon), Irina Daia (Evozon), Marcel Ielcean (Primăria municipiului Cluj-Napoca)

Mihai Racu ( Universitatea Tehnică Cluj-Napoca), Nicu Urs (Universitatea Babeș-Bolyai), Norbet Petrovici (Universitatea Babeș-Bolyai), Oana Buzatu (Primăria municipiului Cluj-Napoca), Ovidiu Cîmpean (Primăria municipiului Cluj-Napoca), Paul Brie (Evozon), Rarița Zbranca (Centru Cultural Clujean), Ștefan Teișanu (Centru Cultural Clujean), Titus Man (Universitatea Babeș-Bolyai), Victor Solea (NTT Data).

Pact pentru mobilitate

Am căutat să înțelegem cauzele din spatele congestiei actuale din trafic și ce acțiuni viitoare ar putea fi implementate de către administrația locală, companii și universități.

Street Food pe Molnar Piuariu

Înainte ca Primăria municipiului Cluj-Napoca să investească în studii de specialitate pentru transformarea permanentă a străzii, am vrut să testăm reacțiile vecinilor la un posibil viitor proiect de pietonalizare.

Pârâul nostru de La Terenuri

Am vrut să creăm cadrul prin care vecinii din zona pârâul Calvaria – La Terenuri ne pot arăta cum ar utiliza spațiul comun și ar petrece mai mult timp în cartiere dacă ar avea bani, specialiști și autorizații la dispoziție.

Verde pe Canalul Morii

Grupul de inițiativă pentru zona Parcului Farmec- Canalul Morii a testat timp de o lună modalități prin care s-ar reduce deplasările spre centrul orașului îmbunătățind modul în care ne petrecem timpul în cartierul Mărăști.